
Datorită importanței tuturor produselor de panificație în satisfacerea cerințelor de hrană a populației, această industrie din România se dezvoltă după un ritm accelerat.
Datorită faptului că toți cosumatorii produselor de panificație sunt conștienți de igiena alimentației, toate produsele pe care aceștia le consumă trebuie să fie sigure și să respecte toate normele sanitare și tehnologice.
Totalitatea materiilor prime și cele auxiliare au un rol foarte important în procesul tehnologic de fabricare a produselor de acest fel.
În România se folosește în general făină de grâu, iar fiecare dintre componenții biochimici ai acesteia au un rol bine determinat în desfășurarea proceselor de formare a produselor de panificație și stabilesc totodată calitatea acestora.
Întotdeauna calitatea acestor produse se apreciază pe baza caracteristicilor senzoriale precum forma, culoarea, gustul și mirosul, aspectul miezului și lipsa defectelor.
Domeniul legat de obținerea produselor de panificație reprezintă una dintre cele mai vechi ocupații din țara noastră, iar cerealele reprezintă și ele la rândul lor una dintre componentele majore ale producției alimentare. Aceste produse reprezintă totodată o sursă foarte importantă de proteine, vitamine și săruri minerale și asigura aportul de vitamine din grupul B.
În trecut consumatorii erau mulțumiți cu produsele pe care piața le oferea, însă pe măsură ce societatea a evoluat, se poate observa o exigență destul de puternică din partea acestora cu privire la diversificarea sortimentelor și a nivelului calitativ al produselor.
Procesul tehnologic de fabricație a produselor de panificație cuprinde un ansamblu întreg de operații și faze, cu ajutorul cărora se obține aluatul, care prin coacere rezultă produsele destinate consumului.